Medalion de onoare în cartea întâlnirilor

Motto: nu se poate exagera destul / Importanţa lumii/ (noastre, vreau a spune) / probabil unica/ în care se poate ucide/ cu artă şi, deasemenea, crea/ opere de artă, destinate să trăiască/ o întreagă dimineaţă/ chiar făcut din milenii”…( Caiet de patru ani). Eugenio Montale

Maria Luisa SPAZIANI

Coperta unu

Preşedinte al concursului sus menţionat, care a decernat Elenei Sgondea în mod direct, dar şi subsemnatului, prin intermediar, Donna Maria Luisa Spaziani s-a născut la 1924. La 20 de ani, finalizează un prim proiect ce alege un simbol al eroismului religios semnificativ: Giovanna D’Arco – Joana d’Arc. Fondează revista Il soclu – Zarurile. Prima carte „ Le aque del Sabato” – Apa Sâmbetei – sau Sabatul Apelor, cum ne traduce computerul, n) – în 1954, care îi impune prestigiul prin premiul Byron, marele poet atât de legendar legat de Italia. Se prefigurează deja un itinerar pe care îl putem atribui magicului, în fapt unul al progmatismului ce pare să vină din interioritatea unei prezenţe înnăscute, predestinată a înnobila cunoaşterea prin poesie; una de aprofundare filosofică .

Urmează Il Gong ( Gongul), Premiul Firenze, 1962, tiraj epuizat aproape instantaneu, carte a obsesiei timpului, a raportării ID-ului cu eonul. Se conturează şi mai profund ţintele unei poetici cu nerv eseistic, de autocercetare, de revelaţie a „ hologramei” memoriei, prin cartea din 1996, Utilita della Memoria… Sunt sigur că din cele 17 cărţi, câte ştim actualizate la 2002, întrunind poesie, teatru, proză, traduceri ( şi ce traduceri !) – am avea o sinteză de impact nu doar academic, ci unul popular. În opinia mea, marii scriitori nu sunt atât necesarielitelor- diferenţiale şi oarecum discriminante -, ci ei sunt necesari acolo, în pluralitatea umanului „ obişnuit”, însetat de orgilnidri în astfel de spirite rare.

Maria Luisa Spaziani se „ defineşte” empatric inclusiv prin operele traduse, care spun multe : Marquarite Yourcenier, George Sand, dar şi Turnier, Racine, Saul Bellow…Aşadar explorând stratele unei MEMORIII, cun fericit spune Domnia sa, „ utilitare”. Biografia îi este pe măsură; a trăit la Milano, Paris, Roma, colaborând o viaţă la ziare precum La Stampa, dar fiind prestigioasă redactoare radio TV în Italia şi Elveţia. Cu ani în urmă, i-am citit conpatriotul tradus de ea, Dino Campana, evident sub semnul unei alte afinităţi decât montaliene.( Canti orfici)…Condiţia orfică, aşadar, are în cayul poetessei noastre, o curioasă răsturnare a semnificaţiilor mitopoetice: Euridice îl plânge pe Orfeu, ci nu invers! Enumăr alte premii: Viareggio ( 1981), Il Ceppo( 1990). Repetate nominalizări pentru Premio Nobel.

În fine, consider că onoarea ce mi-a dăruit-o recent, – fie prin traducere în italiană – de a fi fost premiat de un juriu prezidat de Domnisa Sa în Italia, este şi un semn magic, de acolo, din „ memoria hologhramică a lumii” , într-o grilă semiotică a lui Umberto Eco. Nefiind un mistic, am frisonul unor sinptice conexiuni ce scânteiază mirific şi ne fac un semn cunoscut, oglindind cerul în cerul interior. Un merit esenţial al acestei foarte active Doamne este fondarea unui Centro Internazionale Eugenio Montale la Roma – centru organizat şi prezidat în concursuri cu acest premiu.

Spiritul montalian, mai ales al celui de la anii senectuţii, care îi aduc acestuia premiul Nobel, se pare că a influenţat-o pe Maria Luisa Spaziani, însă numai atitudinal, în zona misterului relevat în profan, în leopardiana dimensiune a lumii. Pentru că există, o rog să primească gratitudinea noastră! Opera acestei extraordinare poetese vine şi în România, desigur,departe de meritul ei, dar ne gândim că fiind nu umbrită de aura romantică a cunoştinţei cu un „ zeu al inimii mele”, Eugenio Montale, ci dimpotrivă, sporindu-i prin propria luminiscenţă dantescul apogeu mundan, ar merita cel puţin o antologie în limba românească- soră neolatină. Certamente, „ sub steaua liberului arbitru”, certamente, prin „ ochiul ciclonului” ( care aminteşte şi de al unei galaxii…), dar mai ales pentru utilitatea misterului care ne este Memoria. Fie să aveţi bucuria de a îi cunoaşte poesia.

Ecouri recente în România

Academia Europeană de Poezie a fost infiinţată din iniţiativa poetului francez Alain Bosquet şi cu sprijinul Marelui Ducat de Luxemburg. Are în prezent 30 de membri, poeţi din diferite ţări europene, între care mulţi au fost laureaţi ai Premiilor Nobel, Goncourt sau Herder. Între aceştia s-au numărat, de-a lungul timpului, Czeslaw Milosz (Polonia), Seamus Heaney (Irlanda), Maria Luiza Spaziani şi Eduardo Sanguinetti (Italia), Lionel Ray si Jean Orizet (Franţa), Ismail Kadare (Albania), Philippe Jones si Liliane Wouters (Belgia), Veno Taufer (Slovenia), Knut Odegard (Norvegia), Miodrag Pavlovici (Serbia), Lasse Sodelberg (Suedia), Milan Richter (Slovacia), Cees Nooteboom (Olanda), Vasco Taca Moura (Portugalia). Preşedinte in exerciţiu este cunoscuta poetă luxemburgheză Anise Kult, iar secretar, poetul irlandez Jo F. Deane. În 2003, reuniunea poeţilor a avut loc la Geneva, Capitala Culturală a Europei din acel an Le acque del sabato (1954) Sursa presa sibiana

Opera până în 2002

Luna lombarda (1959),
Il gong (1962),
Utilità della memoria (1966),
L’occhio del ciclone (1970),
Ultrasuoni (1976),
Transito con catene (1977),
Geometria del disordine (1981),
La stella del libero arbitrio (1986),
Giovanna d’Arco (1990),
Torri di vedata (1992),
I fasti dell’ortica (1996),
La traversata dell’oasi (1998),
La radice del mare (1999),
Un fresco castagneto (1999),
La freccia (2000), and
Poesie dalla mano sinistra (2002).

Trad. di Elena Daniela Sgondea

Abonare newsletter